În luna iulie, Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 12 și art. 5 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 11.834,25 lei (echivalentul sumei de 2500 euro).
Astfel, a fost aplicată:
- amendă în cuantum de 4.733,70 lei (echivalentul sumei de 1000 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 12 din RGPD şi
- amendă în cuantum de 7.100,55 lei (echivalentul sumei de 1500 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 6 din RGPD.
Sancțiunile au fost aplicate operatorului deoarece:
- nu a putut face dovada realizării informării persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal/imagini prin intermediul sistemului de supraveghere video, pe care o realiza începând din anul 2016;
- a efectuat dezvăluirea CNP-ul angajaţilor, prin afișarea Referatului pentru instruirea personalului autorizat ISCIR aferent anului 2018 la avizier societăţii și nu a putut face dovada legalității prelucrării CNP-ului, prin dezvăluire, potrivit art. 6 RGPD.
Autoritatea Naţională de Supraveghere a aplicat sancțiunea ca urmare a unor sesizări din data de 21.03.2019 prin care se semnala faptul că UTTIS INDUSTRIES SRL are instalate camere de supraveghere video, fără a efectua informarea legală privind supravegherea video, precum şi faptul că acesta a dezvăluit în mod ilegal numele şi CNP-ul salariaţilor, prin afişarea acestor date personale la avizierul societăţii.
Potrivit art. 12 din RGPD, operatorul avea obligaţia de a lua măsuri adecvate pentru a furniza persoanei vizate orice informaţii menţionate la art. 13 şi 14.
Sursa : https://www.dataprotection.ro