Autentificarea biometrică usor de depasit

Image by Gerd Altmann from Pixabay

Galaxy S10 are un cititor de amprente ascuns în spatele ecranului. Acesta folosește o tehnologie ultrasonică și ar fi trebuit să fie mult mai sigur în comparație cu un senzor tradițional pe care îl vedem de câțiva ani pe mobile. Printr-o serie de imagini postate pe Imgur, utilizatorul darkshark a demonstrat contrariul.

De dragul experimentului, internautul cu pricina și-a ridicat propria amprentă de pe un pahar de vin. Prin imprimare 3D, a creat o copie a sa pe care a folosit-o imediat cu succes pentru păcăli mecanismul de autentificare de la telefonul deloc ieftin. Nu ar fi trebuit să funcționeze, dar, din păcate, chiar a mers.

”Dacă fur telefonul cuiva, amprentele sale sunt deja pe el. Pot să fac tot acest proces în trei minute și pot iniția procesul de imprimare 3D de la distanță, ca să se fi încheiat până ajung la imprimantă. Majoritatea aplicațiilor bancare nu necesită decât autentificare prin amprentă, așa că pot avea toate datele tale și îți pot cheltui toți banii în mai puțin de 15 minute, dacă telefonul tău este securizat doar prin amprentă.”, a explicat darkshark în postarea online.

În contextul în care treci cu amprenta de unele dintre cele mai elaborate coduri de securitate de pe mobil, singura soluție care a mai rămas este să folosești autentificare facială. Din păcate, în cazul Samsung Galaxy S10, aceea a fost păcălită cu o poză afișată pe un iPhone la doar câteva zile de la lansare.

Sursa : https://playtech.ro/