Povestea cu ciobanul, oile, datele cu caracter personal si regulamentul pentru protectia datelor.
Un om are o afacere foarte bine ancorata in societate, produce si vinde, plateste taxe si respecta legile. Are clienti, frunizori, angajati si alti parteneri de tot felul, persoane si firme. Omul nostru nu a fost interesat de mediul online dar a auzit si el ca din 2018 se va aplica o lege care va afecta toate afacerile si m-a rugat sa-l lamuresc.
In general consultantii prezinta regulamentul ca pe o poezie, dar eu mi-am adus aminte ca la Serbarea Sarbatorilor de Iarna (asa se numea atunci) , din clasa I-a a trebuit sa spun o poezie. Am invatat poezia cu luni inainte, noaptea daca ma trezeai din somn incepeam sa o spun, inainte de serbare am spus-o acasa fara sa clipesc (tare, rar si clar) si am plecat la serbare plin de incredere. Cand mi-a venit randul, am iesit un pas in fata, am vazut sala plina de lume si asta a fost tot, n-am mai putut sa scot niciun cuvant. A incercat “tovarasa invatatoare” sa ma ajute, colegii sa-mi sufle, eu nu mai stiam si nu mai ziceam nimic. Ajuns acasa parintii mi-au spus ca a fost destul de bine si ca ei ma iubesc, ca noi sarbatorim Craciunul ca la noi vine Mos Craciun nu Mos Gerila dar sa nu spun la scoala … Nu am inteles exact decat mai tarziu cum a fost si de atunci ma feresc de poezie.
Asa ca am incercat sa-i spun afaceristului nostru o poveste sperand sa am mai mult succes.
Povestea inventata de mine
A fost odata ca niciodata o pajiste mare, cat tot pamantul, pe care pasteau oi de care ingrijeau ciobani. Orice bucata de pajiste era in proprietatea unui om, oile erau aduse de alti oameni si date in grija ciobanilor. Ciobanii le pastoreau, le mulgeau, faceau branza o vindeau, plateau taxe, dadeau o parte din venit proprietarilor.
Oile pasteau liber pe pajisti, grupate in turme (ciopoare) conduse de cate un cioban dar puteau pleca aproape libere dintr-o turma in alta incat nimeni nu mai stia exact unde ii sunt oile.
In ultima vreme stapanul ciobanilor (baciul sef) a vazut ca s-au inmultit lupii, a vazut ca unii ciobani puternici mulgeau oile din turme care nu erau ale lor nu plateau taxe si faceau ce vroiau ei cu oile altora. Mai mult daca un om vroia sa-si ia oaia inapoi sau sa o dea in grija unui alt cioban practic nu putea pentru ca nu mai stia unde e oaia lui.
Asa ca baciul sef a dat o lege care se aplica de la anul prin care fiecare cioban raspunde de oile date in grija, le mulge numai daca omul e de acord cu asta si ciobanul trebuie sa-i inapoieze oaia omului cand acesta o cere.
Afaceristul nostru a spus … “Grea treaba !” si mi-am dat seama ca a inteles cum stau lucrurile deci am avut mai mult succes cu povestea comparativ cu succesul poeziei. Apoi m-a intrebat : cum cred eu ca se poate face asta ?
Trebuie sa-i raspund pentru a evita sa ma felicite doar parintii mei acasa 🙂 asa ca m-am gandit putin si i-am raspuns:
Cred ca legea asta se poate respecta in doua feluri, fie la fiecare turma de oi pui un cioban paznic si cativa caini, fie aduni toate turmele tale mici in turme mai mari, faci un gard, pui paznici si caini sa le pazeasca… sau poate un amestec intre felul unu si felul doi…
Afaceristul nostru a mai spus … “faina poveste dar care e legatura cu regulametul?”
Am incercat sa-i traduc termenii pe care nu-i intelegea foarte bine si i-am spus ca pajistea nesfarsita este internetul, ciobanii sunt cei care folosesc datele altor persoane, oile sunt chiar datele cu caracter personal, lupii sunt hackerii, ciobanii mari si puternici care mulg oile altora sunt marile corporatii din internet, baciul e Uniunea Europeana si legea e Regulametul General de Protectia Datelor cu Caracter Personal.
Ce spuneti am un succes mai mare cu povestea ?
Daca aveti nevoie de o poveste va ajut, dar daca este vorba despre poezie pe mine sa nu va bazati 😉
Florin
© 2017