
Un angajat al Poliției din Budapesta, a pierdut un stick de memorie care conținea o listă a angajaților Poliției alături de dosarele de personal ale acestora. Documentele conțineau informații personale ale celor 1.733 de polițiști, cum ar fi numele nașterii, data nașterii, numele mamei, numărul TAI (probabil CNP), titlul postului. Nici stick-ul de memorie și nici fișierele pe care le conținea nu au fost protejate împotriva accesul neautorizat, prin criptare sau parolare, astfel că puteau fi accesate de oricine intra în posesia stick-ului.
Angajatul și-a anunțat imediat superiorul cu privire la incidentul de securitate respectiv și cu privire la informațiile pe care stick-ul le conținea, Poliția a informat autoritatea de supraveghere maghiară despre incidentului, în conformitate cu articolul 33 alineatul (5) din Regulamentul general privind protecția datelor, abia după mai bine de o lună de la pierderea stick-ului.
În urma trimiterii formularului, Autoritatea a inițiat procedura formală de investigare prin a constată că Poliția nu a respectat dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal și nu a raportat fără întârziere incidentul, sancționând-o cu o amendă administrativă în valoare de 5.000.000 de HUF, însemnând aproximativ 15.000 de euro.
Sursa : https://dpo-net.ro/