România devine gazda Centrului European pentru Securitate Cibernetică

România va găzdui, la Bucureşti, Centrul european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice – Centrul Cyber, fiind prima structură a UE care va avea sediul în ţara noastră, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

”Ministerul Afacerilor Externe salută cu deosebită satisfacţie decizia luată de statele membre UE privind localizarea la Bucureşti a sediului viitorului Centru european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice (Centrul Cyber al UE), urmare procedurii de vot desfăşurate în data de 9 decembrie la Bruxelles şi finalizate în această dimineaţă. Pentru România, decizia are o valoare istorică, dat fiind că Centrul european de competenţe în domeniul securităţii cibernetice reprezintă prima structură a UE pe care ţara noastră o găzduieşte în calitate de stat membru”, se arată într-un comunicat de presă al MAE transmis de Agerpres.

Potrivit ministerului, succesul României este “cu atât mai relevant” în contextul unei competiţii “puternice” între mai multe state membre.

“Prin decizia de plasare la Bucureşti a Centrului european de competenţe în domeniul securităţii cibernetice sunt recunoscute angajamentul ferm al României pentru consolidarea proiectului european şi expertiza deosebită pe care ţara noastră o deţine în domeniul digital şi al securităţii cibernetice”, a subliniat MAE.

Sursa: https://www.wall-street.ro/