January 2024

Secretariatul General al Camerei Deputaților a precizat că majoritatea datelor vizate sunt date prezentate pe site sau care pot fi făcute publice ca urmare a unei solicitări pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la date de interes public. „A avut loc, într-adevăr, o breşă de securitate. În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor. Ca urmare a acestei situaţii, Departamentul specializat din Camera Deputaţilor redactează o plângere la DIICOT”, a anunţat oficial Secretariatul General al Camerei Deputaţilor. Potrivit HotNews.ro, au fost accesate documente personale ale deputaților, mai exact cărțile de identitate ale acestora. Printre parlamentarii cărora le-au fost accesate datele seRead More →

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a organizat în data de 26 ianuarie 2024 cea de-a 11-a ediție a Conferinței Naționale a Protecției Datelor în care rolul și funcția DPO a fost subiectul central. În urma Raportului privind Acțiunea coordonată de verificare cu privire la desemnarea și poziția responsabililor cu protectia datelor, concluziile initiativei la nivel UE și național în privința DPO sunt ingrijoratoare: – sunt alocate resurse insuficiente DPO; – nu sunt suficienți experți în domeniul protecției datelor iar și cursurile pentru pregătirea DPO sunt insuficiente; – sunt constatate conflicte de interese in exercitarea funcției; – la numirea DPO seRead More →

Infractorii din mediul online continuă să se folosească de rețelele de social media pentru a întinde capcane utilizatorilor. 👨‍🏫 Primul pas îl reprezintă compromiterea unui cont de utilizator pe rețelele sociale. Ulterior, aceștia pot analiza conversațiile din contul respectiv pentru a copia stilul de adresare al titularului legitim și, totodată, pentru a înțelege ce contacte din lista de prieteni ar fi susceptibile să trimită rapid bani cu ‘împrumut’. 👨‍💻Mai departe, așa cum se poate observa din capturile de ecran atașate, atacatorii scriu mesaje private către prieteni care ar putea oferi acest ajutor financiar imediat. Desigur, ei pot folosi diferite scenarii în care oferă explicații vagiRead More →

Metoda “accidentul” este cunoscuta ca o  înșelăciune, in care escrocii se adresează aleatoriu sau în mod țintit unor persoane, afirmând că un membru al familiei sau un apropiat a fost implicat într-un (pretins) accident și are nevoie urgentă de bani. Prin această abordare, unii escroci au reușit să obțină sume semnificative de bani, având ca ținte în special persoanele în vârstă. In prezent metoda “accidentul”  a fost îmbunătățită prin utilizarea inteligenței artificiale pentru a recrea vocile unor persoane, conferind astfel înșelăciunii un aspect mai realist și convingător. Escrocii își conving victimele, în special pe cei apropiați celor implicați, să ofere bani sau alte bunuri valoroase. Read More →

Iancu Guda, a alertat opinia publică, pe o retea de socializare cu privire la o nouă formă de escrocherie, semnalând că hoții au evoluat. Pentru ca rețelele sociale detecteaza rapid si blocheaza anunturile false , acum infractorii cibernetici utilizează reclame video pe internet finanțate prin SRL-uri offshore, promovând false investiții în criptomonede, folosind identitatea și vocea unor altor personalitati pentru a păcăli utilizatorii. Guda afirmă că a primit sute de sesizări cu privire la reclamele false, care apar pe YouTube, Google și chiar în publicații economice respectate. În aceste reclame, se promit sume mari, între 20.000 și 30.000 de lei lunar, sub pretextul unor investițiiRead More →

Experții în securitate cibernetică au descoperit că hackerii pot accesa conturile Google fără a avea nevoie de parole sau coduri de confirmare trimise prin SMS sau aplicații dedicate. Acest lucru este posibil datorită cookie-urilor pe care Google le salvează pe dispozitivele utilizatorilor pentru a evita logările frecvente în conturi. Prin interceptarea cookie-urilor de autentificare, experții au descoperit o modalitate de a obține acces la conturile pentru care aceste cookie-uri au fost create. Acest lucru ar permite hackerilor să aibă acces continuu la conturile vizate, chiar și după ce utilizatorul își schimbă parola. Într-un răspuns la această vulnerabilitate, Google a declarat că a luat măsuri pentruRead More →

Deficitul de specialiști în securitate cibernetică a atins cote maxime în ultimii 5 ani, cu peste 4 milioane de poziții disponibile în întreaga lume. Importanța securității cibernetice în protejarea informațiilor digitale și în prevenirea atacurilor informatice este crucială, însă se confruntă cu o lipsa acută de resurse umane. La nivel global, există aproximativ 5,5 milioane de specialiști în domeniu, înregistrând o creștere de 8,7% față de anul anterior. Cu toate acestea, chiar și cu expansiunea continuă a numărului de experți, cererea depășește semnificativ oferta disponibilă. Sursa : https://www.economica.net/Read More →