Italia a fost victima unui atac cibernetic de tip ransomware de mare amploare

Italia a fost victima unui atac cibernetic de amploare, în care mii de servere informatice au fost ţinta unui atac de tip ransomware, anunţă Agenţia Naţională italiană de Securitate Cibernetică (ACN), care îndeamnă organizaţiile să să ia măsuri pentru a-şi proteja sisteme de acest atac informatic, care viza exploatarea unei vulnerabilităţi informatice şi care a compromis servere în Finlanda, Franţa, Statele Unite şi Canada.

Directorul general al ACN, Roberto Baldoni, a declarat duminică Reuters că acest atac cibernetic viza să exploateze o vulnerabilitate informatică. El a subliniat că este vorba despre un atac la scară mare.

Agenţia italiană de presă Ansa, care citează ACN, scrie că au fost compromise servere şi în alte ţări europene, ca Franţa şi Finlanda, dar şi în Statele Unite şi Canada. Zeci de organizaţii italiene probabil că au fost afectate, iar multe altele au fost avertizate să ia măsuri pentru a evita să le fie blocate sistemele.

“CISA acţionează împreună cu partenerii săi în sectoarele public şi privat pentru a evlua impactul incidentelor semnalate şi a furniza o asistenţă în cazul în care este necesar”, anunţă Agenţia americană de Securitate Cibernetică şi a Infrastructurilor (CISA).

Sursa : https://www.bursa.ro